Sărbătoarea Paştilor aduce lumină în sufletele noastre


 Reprezentantele Asociatiei Femeilor Ortodoxe “Mironositele femei”, care activeaza pe langa Catedrala Episcopala “Sfanta Treime” din Baia Mare, au adus astazi, 3 aprilie, un strop de mangaiere in viata mai multor familii nevoiase. Pentru se putea bucura de o masa de Pasti decenta, sute de saraci au primit pachete cu alimente. N-au fost uitati nici copiii, care au primit, in dar, dulciuri.

Suferinta mai multor saraci a fost alinata astazi, 3 aprilie, in Catedrala Episcopala “Sfanta Treime” din Baia Mare. Pentru cateva momente, cei aflati in nevoi materiale au uitat de lipsurile de care se lovesc zi de zi. Pentru acestia, Asociatia Femeilor Ortodoxe “Mironositele femei” care activeaza pe langa Catedrala Episcopala “Sfanta Treime” din Baia Mare a pregatit, cu ajutorul binefacatorilor, peste 1.300 de pachete cu alimente si dulciuri, astfel incat bucuria Invierii Mantuitorului Iisus Hristos sa nu fie umbrita de lipsa hranei.

“Am pregatit peste 1.300 de pachete pentru 365 de familii si 250 de pachete pentru copii. Eu spun ca nu e putin lucru. Dumneavoastra, cei care primiti aceste daruri, puteti sa inmultiti darul pe care vi L-a dat Dumnezeu prin rugaciuni pentru binefacatorii vostri si ai nostri”, a afirmat presedintele Asociatiei Femeilor Ortodoxe “Mironositele femei”, Varvara Pop.

Misiunea femeilor din asociatie a fost asemanata cu activitatea de “apostolat”, avand in vedere ca, pe parcursul intregului an, acestea le poarta de grija semenilor, incercand sa intinda o mana de ajutor celor aflati in mari nevoi.

“Noi pretuim mult activitatea Asociatia Femeilor Mironosite Ortodoxe de pe langa catedrala noastra episcopala, ele fac munca continuand apostolatul sau liturghia de dupa liturghie, iar catedrala noastra gazduieste aceste momente pline de semnificatie, de inteles duhovnicesc in care fiii si fiicele lui Dumnezeu care au din anumite motive conditii vitrege de viata, iata, sunt cu noi sub acelasi acoperis nobil, pentru ca e casa lui Dumnezeu si casa tuturor”, a punctat PS Iustin Sigheteanul, arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului. (preluat: de pe emm.ro)

IMG_4409 IMG_4384 IMG_4376 IMG_4355 IMG_4347 IMG_4345 IMG_4329 IMG_4327 IMG_4324 IMG_4321 IMG_4299 IMG_4295 IMG_4290 IMG_4276 IMG_4265 IMG_4240 IMG_4237 IMG_4123 IMG_4096 IMG_4085 IMG_4061 IMG_4044 IMG_4005 IMG_3978 IMG_3948 IMG_3941 IMG_3926 IMG_3877 IMG_3875 IMG_3872 IMG_3866 IMG_3865 IMG_3864 IMG_3830 IMG_3828 IMG_3791 IMG_3743 IMG_3729 IMG_3699 IMG_3680