Iubirea aproapelui – Vaslui 2015


Așa putem să numim acțiunea social caritabilă a Asociației Femeilor Ortodoxe din Maramureș „Mironosițele Femei”, desfășurată în localitățile Rediu și Brodoc jud. Vaslui unde, au fost dăruite pachete cu alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, perne dăruite de o firmă din Baia Mare, jucării și dulciuri pentru copii, la un număr de 120 familii. De asemenea am dus uniforme școlare pentru toți elevii celor două școli din cele două localități, uniforme dăruite de o familie creștină. Prin astfel de acțiuni înțelegem să ne arătăm iubirea aproapelui, iubire ce pentru noi înseamnă să ne tratăm aproapele așa cum am vrea și noi să fim tratați,adică să ne gândim la suferința celui de lângă noi, să ne implicăm, să trăim, să colaborăm, să ajutăm, să sprijinim, să mângâiem, să dăm sfaturi dacă putem, să ne facem datoria de adevărați creștini. Mulțumim tuturor celor implicați în desfășurarea acestei acțiuni și în special preoților parohi ,din cele două localități și domnilor care au fost alaturi de noi de la sosirea în Rediu și până la plecarea din Vaslui.
La întoarcere am vizitat mănăstiri pentru a da slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care- l simțim mereu și pentru a-i mulțumi pentru toate darurile de care ne bucurăm.